Dorel Moldoveanu… ultima decolare

Dorel Moldoveanu s-a ridicat la cer în data de 14 iulie 2011, la numai 58 de ani. Prin plecarea sa, a lăsat în comunitatea mică a Rădăuţiului, în grupul de prieteni, dar şi în grupul uriaş de copii pe care i-a instruit de-a lungul anilor, un vid imens. Prietenii apropiaţi spun despre Dorel că era un om atât talentat şi de priceput într-o sumedenie de domenii, încât toată lumea, la un moment dat, avea nevoie de el. Dorel avea o teorie pe care şi prietenii lui şi-au însuşit-o: „Dacă-ţi doreşti ceva, fă acest lucru în fiecare zi. Alimentează-ţi conştientul că, chiar dacă obiectivul propus pare irealizabil, el într-o zi se va îndeplini”. Şi a avut mare dreptate prin modul acesta optimist de a-şi dori câte ceva.

Zborul, cea dintâi şi cea de pe urmă pasiune a lui Dorel

Activitatea sa de bază, la Clubul Copiilor şi Elevilor din Rădăuţi a fost cercul de aeromodele. „Sâmburele” pentru zbor l-a transmis, ca nimeni altul, multor copii. A lucrat la Clubul Copiilor şi Elevilor dintotdeauna şi până s-a stins, vreme de 36 de ani. Dorel Moldoveanu fost pasionat de aviaţie de când era elev la liceu. De altfel, a intenţionat să se înscrie la Şcoala de Aviaţie Militară, trecând de vizita medicală – extrem de severă pe atunci. La anii pe care îi avea, boala de care a suferit ulterior nu se manifestase. Nu a putut avea ca meserie zborul, dar a fost un constructor de aeromodele, recunoscut la o multitudine de concursuri de specialitate. Participa la concursuri individual sau cu trupa de copii, care îl însoţeau. De altfel, o bună parte din inginerii care au absolvit facultatea de aeronautică din zona Rădăuţi au fost elevii lui Dorel. Sorin Trelea, unul dintre apropiaţii celui ce a fost Dorel Moldoveanu a subliniat dedicarea tuturor celor care lucrează la Clubul Copiilor din Rădăuţi: „Oamenii de la clubul copiilor nu stau acolo pentru bani. Salariile sunt mici, dar sunt oameni foarte pasionaţi. Tot ce au făcut şi fac este din pură pasiune, fără a aştepta o recompensă”. Pasiunea este cea care l-a ţinut în meserie şi pe Dorel.

Constructor de deltaplane şi cel care a înfiinţat Clubul Nautic din Rădăuţi

În anul 1976, Dorel Moldoveanu a construit primul deltaplan, din materiale neconvenţionale: ţeavă de aluminiu, în care introdusese lemn de cireş ca s-o întărească, ceea ce, din punctul de vedere al rezistenţei materialului era considerată „o glumă”. Voalura era făcută dintr-un coştei de pernă. Modelul acesta, aşa primitiv cum era a reuşit să zboare. A zburat cu el pe la Dealul Crucii, lângă Rădăuţi, până la Palma. Neavând experienţă de zbor, a renunţat, dar numai pentru moment.

Înainte de ’89, trupa de iubitori de ambarcaţiuni trebuia să îşi „omoare” pasiunea în ţară. În 1980, tot Dorel Moldoveanu a înfiinţat un Club Nautic la Rădăuţi, care avea în program punerea în practică a expediţiilor pe ape repezi. Cum nu erau materiale turistice de tipul celor de acum, Dorel a creat un prototip de ambarcaţiune, care s-a răspândit apoi în toată ţara : o ambarcaţiune originală din două camere ale roţilor din spate de tractor, legate în mod savant cu diverse legături. Puteau comod să călătorească trei persoane, cu bagaj cu tot. Acel „modul” a făcut carieră ani mulţi şi i-a purtat pe membri clubului pe o sumedenei de ape repezi din ţară : Bistriţa, Arieş, Olt, Mureş, Nera şi Crişul Repede. Dorel era ca un staroste şi „şeful” grupului. El era constructorul de vâsle, cârme, legături şi tot ce ţinea de siguranţa unei astfel de ambarcaţii. În fiecare an, la fostul sediu al „Casei pionierilor” din Rădăuţi se adunau membri Clubului Nautic. Cel mai navigat râu era Bistriţa, în expediţii plecând în jur de 50 de oameni de diverse profesii, copii, soţii, şi prieteni. În 1985, un alt proiect al lui Dorel a fost să construiască un iaht, cu care să „atace” marea, un proiect la care mulţi clubişti au pus umărul. Ambarcaţiunea era construită sub imperiul presiunii Securităţii, care impunea restricţia de a părăsi ţara. Cu toate acestea, „iahtul” a fost construit la Rădăuţi, cu o efervescenţă formidabilă, după planurile şi gândirea lui Dorel, care se documenta mult în acest domeniu.

Autorul unui avion de zbor din lemn

După ’90 s-au putut construi în libertate. A dus la bun sfârşit concepţia unui avion gândit integral de el - un biplan cu două aripi, de construcţie lemnoasă, cu un motor de trabant. Sorin Trelea mărturiseşte că l-a încercat în zbor la Suceava : „A fost una din întâmplările care îmi dovedesc acut de Dorel Moldoveanu. În timp ce motorul rula, trenul de aterizare s-a rupt, elicea a „muşcat pământul” de câteva ori, iar avionul era pe cale să se aprindă, dacă nu „tăiam” benzina”. Gândul lui Dorel de a construi un avion propriu nu l-a părăsit niciodată. Până în ultimele clipe de viaţă, mai avea în curs de construcţie două aeronave, din lemn, el fiind un mare iubitor al acestui material nobil. Ultimele sale „proiecte” vor fi depuse la aerodromul din Frătăuţi, unde se intenţionează amenajarea un „colţ” cu tot ce a construit Dorel Moldoveanu. Legat de pasiunea pentru lemn, avea obiceiul să spună că este „un amant rafinat al lemnului” sau că materialul „vibrează în mâinile mele şi simt bradul care a stat zeci de ani în pădure şi pe care eu vreau să-l modelez”.

De la sculptură la pasiunea pentru pictură

Sculpta, în mod evident, foarte bine. Câţiva dintre prietenii săi au şi acum în casă ceasuri din lemn, cu monturi sculptate în lemn de mâinile lui Dorel. Chiar dacă mulţi nu ştiu, Dorel Moldoveanu era şi un pictor amator apreciat. „Avea aur în degete. Tot ce ieşea din mâinile lui ieşea finisat. Se vedea un sâmbure de genialitate” – după cum spune prietenul său, Sorin Trelea. A participat la diverse expoziţii de pictură colective, de pictori amatori. Avea un simţ deosebit al culorilor şi al formelor. La toate acestea s-au adăugat o fire optimistă şi veselă, un dar de a povesti şi de a imita diverse personaje, care făceau ca Dorel să fie centrul întâlnirilor dintre prieteni. „Peste tot pe unde am umblat, prin ţară, toţi aşteptau să se întâlnească cu Dorel Moldoveanu, să-l audă povestind. A făcut şi un tur al ţărilor socialiste, despre care ne povestea isprăvile de peste 20 de ori. De fiecare dată îl ascultam şi râdeam cu aceeaşi încântare” mai spune şi pilotul Trelea. Pentru a aduce un omagiu acestui om pentru care timpul s-a grăbit, prietenii săi, împreună cu directorul Dumitru Pomohaci de la Clubul Copiilor şi Elevilor s-au gândit să îi dedice un concurs anual, care să îi poarte numele. În atelierul în care a lucrat maestrul de aeromodele, copiii care i-au moştenit pasiunea vor putea să-şi continue treaba. Din nefericire însă, postul de profesor ocupat de Dorel Moldoveanu a rămas vacant, pentru că nimeni din Rădăuţi nu este în măsură şi nici nu are pregătirea necesară pentru a-i lua locul.

Ultimul zbor, către cer

În afară de soţia lui, Angela, prietenii au fost a doua familie a lui Dorel. Era unul dintre oamenii care a trăit prin prieteni. Nu putea trăi singur. Sorin Trelea a avut cinstea de a-l însoţi pe Dorel Moldoveanu la ultimul său zbor, pe care l-au făcut împreună, în urmă cu trei săptămâni. Mergând la club, prietenul său l-a chemat pe Dorel la aerodrom, mai mult fără voinţa acestuia. Avea o reţinere, dat fiind că ştia că are o problemă cu sănătatea – să nu zboare singur. „Era o zi liniştită, parcă făcută pentru un zbor de plăcere. Am zburat peste Mănăstirea Suceviţa, apoi la Marginea, unde am survolat locuinţa unui prieten. A şi pilotat. Avea 140 de zboruri cu planorul” spune cel care l-a însoţit la ultimul zbor. Întâmplarea nu poate fi decât una simbolică, cu nuanţe care duc cu gândul la veşnicie, acolo unde se află acum Dorel Moldoveanu: „Am satisfacţia şi bucuria că, într-un mod sau altul, i-am arătat drumul către cer, dacă se poate spune aşa. Iată el a decolat şi nu va mai ateriza niciodată…”, mai spune cu emoţie în glas Sorin Trelea.